Prima pagină > Diverse > Jurnal de vacanță – Prima zi de școală

Jurnal de vacanță – Prima zi de școală

Noapte se lasă peste oraș și luminile se aprind rând pe rând, una mai strălucitoare ca cealaltă. Azi a fost soare în groapa în care e construit orașul dar, nori negri s-au târât toată ziua pe crestele munților ce ne înconjoară.

Mă agăț cu disperare de orice numai să nu scriu. Mi-e frică de comparații și mi-e frică că o să izbucnesc contra franțujilor care discriminează numai la auzul cuvântului român. O să încerc să descriu prima zi de școală. Sper să nu mă abat prea tare.

Prima zi de școală… Facultatea e frumoasă pe afară.  În interior îmi pare înghesuită dar totuși e mai mult decât încăpătoare. DSC01533Oare cum o să arate când or să vină toți studenții?

Primul curs e luni 6/09/2010 de la orele 14:30. Contabilitate! Aparent chiar nu poți scăpa de ceea ce fugi! Sau poate da😀. Am stat 30 de min lângă o ușă încuiată până s-a gândit cineva să se bage în seamă. A venit un prof după încă vreo 15 min. Vroia omul să își țină ora deși părea că îl deranjăm dar, nu mergeau calculatoarele și cum nu era nimeni de la tehnic din facultate ne-a reprogramat pentru joi de la orele 9:30.

Ok până aici toate bune. Nici nu speram la mai mult. La ora 17:30 trebuie să ne prezentăm la foyer (loc de adunare în sensul curent) unde teoretic ni se pregătește o primire oficială. Foarte frumos nu? Am stat până la orele 18 și ceva lângă o ușă prin care puteam vedea o masă cu un aperitiv pregătit. Mie personal mâncarea de la cantină la prânz mi-a stat în gât așa că priveliștea era destul de … tristă.

O secretară ne îndeamnă să intrăm. Un tip, aparent nu știu ce lider într-o organizație studențească ne scoate afară pentru că nu a ajuns directorul facultății. Am rămas politicos în ușă blocând-o. După alte câteva minute a venit un domn distins ce părea să fi consumat un pahar în plus. Era cel ce urmă să oficieze ceremonia de deschidere. A bolborosit ceva imposibil de înțeles, cel puțin pentru mine și apoi a mai servit un păharel de Pastis (băutură tradițională pe aici).  Din puținele cuvinte înțelese cred că ne-a urat să luam cât mai multe lecții de la facultatea lor și să mergem la noi în țară să schimbăm guvernul…

Impresia generală… am fost tratați respectuos cu spatele…DSC01558

Categorii:Diverse
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: