Jurnal de vacanță – Drumul (partea II)

Vă lăsasem pe aeroportul din Lyon. Foarte modern, foarte civilizat și incredibil de puțin populat. Nu înțelegeam unde e forfota de dimineață. La noi în mândra țară probabil nu aveai loc să te miști în voie și trebuia să sari în continuu peste bagaje lăsate aiurea. Din loc în loc câte un grup de maxim 5-7 persoane, ceea ce făcea ca întregul aeroport să pară construit pe măsura unui Guliver.

Singura modalitate de a ajunge efectiv în orașul Lyon este cu tramvaiul. Acum nu vă gândiți la tramvai ca la 13 al nostru ce face legătura între marile centre universitare ale Iașului. Defapt singurul lucru care îmi vine în minte când ma gândesc la acel tramvai e Săgeata albastră de la noi. Da, trenulețul acela mic, înghesuit pe care noi am plătit bani cu carul și multe din ele deja arată jalnic. Totuși este necesar să precizez că din punctul de vedere al condițiilor echivalează și chiar întrece puțin clasa I. Noi nu avem priză pentru laptop/telefon decât în Rapid și InterCity. Călatoria durează vreo 30 de minute și costă 19 euro parcă 2 călatorii. Biletul e defapt un fel de card și e valabil un an. Călatoriile poți să le efectuezi când dorești. Biletul îl poți cumpăra doar de la tonomate dar, cred că se pot cumpăra și de la controlori.

Gara Lyon… e un fel de mall de pe la noi. Multe magazine, și mai multe puncte de informare, posibilitatea de a achiziționa bilet de la un fel de tonomat…

Știți că la noi dai din când în când peste câte un polițist comunitar fără armă fără să impună vreun respect din partea călătorilor. Ei bine aici erau 3 militari după cum erau îmbrăcați, cu automatele pe umăr. Păi dacă nici asta nu îți stăvilește pornirea de a băga mâna în buzunarul celui de lângă tine cred că următoarea soluție ar fi să stea fiecare încuiat în coliba sa. Îmi pare rău că nu am făcut poze dar unul din ei arăta ca un copil de 14 ani, mic de statură și slab de ziceai că i-au dat armă să nu îl poarte vântul de ici colo. Totuși când îi vedeai arma și privirea încruntată parcă nu îți venea a râde.

Să tot fi fost vreo 40 de minute cât am stat la o coadă infernală și am reușit să ne urcăm în trenul spre destinație. Biletul se compostează la intrarea pe peron, rolul controlorului fiind mai mult de a ura călatorie plăcută nu de ași strânge cel puțin 200 lei în bancnote de 1 leu din Galați până în Iași.

Trenul trebuie să fi fost un frate mai mare al tramvaiului care ne-a adus de la aeroport. Spațios și confortabil. Aproape am reușit să ațipesc. Un lucru care m-a marcat puțin a fost faptul că la ei trenurile nu urcă dealuri indiferent cat de mici sunt. Sunt tunele din km în km. Călătoria durează aproximativ 2 ore și costă în jur de 23 de euro cu reducere de student. Am uitat să precizez dar probabil deja intuiți că atât trenul cât și tramvaiul se mișcau destul de repede. 100km/h pe puțin. Încă un lucru pe care l-am remarcat a fost că în momentul în care tramvaiul se intersecta cu un drum, după ce trecea de bariera pentru mașini aceasta se ridica în secunda doi după ce a trecut tramvaiul. La noi mai dureaza în jur de un minut. Dar la ei timpul trece altfel, e mai prețios. Și încă un amănunt, în orice mijloc de transport, la început de linie o voce călduroasă din boxe vă mulțumește că ați ales să folosiți mijloace de transport în comun și astfel ajutați la diminuarea emisiilor de CO2 și vă urează călatorie plăcută. La capăt de linie aceleași urări eco și o zi bună.

Ora 13, 2 septembrie, mai bine de 24 de ore nedormite, ajungem la destinație: Clermont Ferrand. E un orășel destul de mare cu aproape 500 000 locuitori. Drumul până la Home Dome se face cu un fel de troleu. Un bilet costă 1,40 euro și călătoria durează cam 15 minute.